BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI
Nervozitate mare printr-o localitate sudică a judeţului nostru, unde se trăieşte în mare măsură pe datorie. Cârcotaşii susţin că zilele trecute au apărut din senin nişte curioşi care au început să pună întrebări incomode. Bârfitorii spun că indivizii ar fi întrebat nişte beneficiari despre sumele primite de ei sub formă de ajutoare iar aceştia au ridicat din umeri. Gurile rele spun că banii, în loc să ajungă în buzunarul amărâţilor, ajungeau în buzunarele unor alţi indivizi. Tot zvonarii mai spun că nu doar de bani au beneficiat protejaţii, ci şi de alte facilităţi cu ar fi ajutoare pentru gospodărie ori angajări fictive. Cum băieţii au fost dispuşi să asculte tot ce li s-a turnat la un pahar de tărie, dacă se vor şi proba informaţiile, nu este exclus să auzim iar de cătuşe şi reţineri.
Încă o dezertare politică este anunţată în regiunea cu lămpaşe. Cel care ar urma să părăsească formaţiunea, care l-a ajutat să obţină un post de ales local, ar vrea mai mult. Gurile rele spun că omul s-a vrut vioara întâi a localităţii, dar a pierdut fără drept de apel de mai multe ori. A realizat acum, după multe eşecuri, că e mai bine să se reorienteze şi să se dea cu cel pe care-l ponegrise de fiecare dată când a avut ocazia. Foamea are şi ea un rol în decizia luată spun aceiaşi cârcotaşi, pentru că omul şi-a cam amanetat finanţele şi la ultima candidatură. Prin urmare, de ceva vreme e numai lapte şi miere pe la uşa rivalului, iar peste scurtă vreme îşi va anunţa trecerea în tabăra lui. Nu oficial, că n-ar mai avea nici un avantaj, ci prin susţinerea la vot a proiectelor propuse de partidul în care aspiră să intre oficial la următoarele alegeri.