Primarul Florin Oancea, preşedinte PNL Deva pentru încă un mandat
Edilul şef al municipiului Deva, Florin Oancea (foto), a fost ales din nou în fruntea liberalilor deveni, sâmbătă, 3 iulie, în cadrul conferinţei PNL Deva. Oancea a fost singurul candidat la preşedinţia organizaţiei municipale Deva a PNL.
„Mi-am stabilit ca prioritate dezvoltarea organizaţiei locale. Prin acest lucru înţeleg atragerea de noi membri, întărirea organizaţiei de tineret a PNL Deva, consolidarea organizaţiei de femei, principiul de bază pentru promovarea funcţiilor politice locale, fiind performanţa politică şi meritocraţia. Să ştiţi că sunt mândru de echipa PNL a Devei, cea mai puternică organizaţie PNL din judeţul Hunedoara, iar meritul este al fiecăruia dintre colegii mei şi sunt onorat să fac parte din această echipă”, a spus Florin Oancea, primarul reşedinţei de judeţ.
Liberalii din întreaga ţară sunt în plin process de alegeri interne. După ce se finalizează alegerile la organizaţiile locale, urmează cele de la judeţ. La noi, până acum, singurul candidat pentru funcţia de preşedinte al filialei judeţene Hunedoara a PNL este deputatul Vetuţa Stănescu. Conferinţa judeţeană de alegeri are loc în 15 iulie, iar înscrierile candidaţilor se pot face până în 9 iulie. (S.Popa)