Pensionară de 79 de ani tâlhărită de un adolescent
Femeia a fost urmărită de minor şi jefuită de toţi banii pe care-i avea, respectiv 95 de lei. A încercat să se lupte cu adolescentul însă acesta a trântit-o la pământ. În urma căzăturii, bătrâna s-a lovit şi a avut nevoie de mai mult de o lună şi jumătate de îngrijiri medicale.
Tâlhăria comisă de tânărul de 17 ani, recidivist, s-a petrecut în municipiul Petroşani, iar victima de 79 de ani mergea spre casă când a fost văzută de individ. Acesta era alături de un alt adolecent şi i-a propus să o jefuiască împreună, dar a fost refuzat. ”Inculpatul (minor) i-a atras atenţia martorului (amicului) cu privire la persoana vătămată şi cu privire la faptul că aceasta avea poşeta pe umăr, sugerând martorului să îl însoţească pentru a lua poşeta persoanei vătămate.Martorul a refuzat, iar inculpatul a pornit în urma persoanei vătămate. În momentul în care bătrâna a ajuns la scara blocului unde locuia şi se pregătea să deschidă uşa, s-a apropiat şi i-a smuls poşeta din mână, acţiunea inculpatului determinând căderea persoanei vătămate. (…) Ulterior a sustras portofelul care conţinea suma de 95 lei, cartea de identitate şi cardul de sănătate al acesteia, iar poşeta a aruncat-o”, arată anchetatorii. Pensionara de a fost transportată la Spitalul de Urgenţă Petroşani, unde a fost internată, iar din raportul de expertiză medico-legală efectuat în cauză, rezultă că aceasta a suferit leziuni pentru care are nevoie de 45 zile de îngrijiri medicale. Prins de poliţişti, adolescentul a negat comiterea faptei. Judecătoria Petroşani l-a condamnat la doi ani de închisoare, pedeapsă care va fi executată într-un centru educativ pentru minori. (M. Gânju)