Vin banii pentru reparaţii după inundaţii
Premierul Florin Cîţu a anunţat că guvernul a aprobat acordarea a 148,7 milioane de lei pentru 17 judeţe afectate de inundaţii şi alunecări de teren, iar banii vor fi utilizaţi pentru repararea a 1.085 de obiective din 243 de unităţi administrativ-teritoriale.
„Astăzi, (n.r.-ieri) în şedinţa de guvern, a fost aprobată o hotărâre prin care s-au acordat 148,7 milioane de lei din fondul de intervenţii pentru 17 judeţe afectate de inundaţii şi alunecări de teren. Banii sunt destinaţi reparării drumurilor judeţene, comunale, podurilor, podeţelor şi digurilor. Este vorba de judeţele Alba, Arad, Argeş, Bacău, Bihor, Bistriţa Năsăud, Botoşani, Caraş-Severin, Cluj, Covasna, Gorj, Harghita, Hunedoara, Maramureş, Satu Mare, Vâlcea, Vrancea. Este vorba de 1.085 de obiective şi 243 de unităţi administrativ-teritoriale”, a anunţat Florin Cîţu, la finalul şedinţei Executivului.
Prefectul de Hunedoara, Călin Marian, susţine că rapoartele de evaluare a dezastrului produs în judeţ de paele mari vor fi transmise săptămâna viitoare Ministerului Dezvoltării, iar apoi, după rectificarea bugetară vor veni banii pentru reparaţii. (A. Năstase)