Şi-a bătut fosta iubită sub privire colegilor de muncă
Femeia a fost agresată în staţia unde aştepta autobuzul care o ducea spre locul de muncă din localitatea Mintia.
Agresorul de 41 de ani, din Teliuc, muncea şi el în Mintia şi a trăit în concubinaj cu tânăra, dar violenţa sa şi consumul de alcool au determinat-o pe femeie să-l părăsească. Victima le-a declarat anchetatorilor că, de când s-a despărţit de individ, acesta o urmărea constant, pentru a o convinge să se împace, o hărţuia şi ameninţa. O mai agresase în urmă cu câţiva ani, iar femeia a obţinut atunci un ordin de protecţie. ”În cursul anului 2017, inculpatul şi-a agresat fizic fosta concubină, cauzându-i leziuni vindecabile în 15 zile de îngrijiri medicale. Ulterior, acestui fapt, inculpatul a intrat înarmat cu un cuţit în hala (n.r.-locul de muncă al femeii) ameninţând persoana vătămată cu acte de violenţă”, arată anchetatorii. Individul a fost trimis în judecată pentru loviri şi alte violenţe şi
şi-a recunoscut fapta. Judecătoria Deva
l-a condamnat la 1 an şi 8 luni de închisoare cu suspendare. (M.Gânju)