Cum e viaţa de jurnalist la Jocurile Olimpice
Am primit în ultimele zile mai multe mesaje de la colegi sau prieteni care mă felicitau că sunt prezent aici, la Tokyo, la Jocurile Olimpice.Le mulţumesc tuturor, dar le transmit că nu trebuie să fiu invidiat, deoarece viaţa de jurnalist, aici, la Tokyo, acum, nu e foarte uşoară.
Dezinfectanți peste tot
Să mă explic: din motive cunoscute, legate de pandemia de Covid-19, măsurile de securitare impuse de către organizatori sunt draconice. Nu vorbesc aici de faptul că eşti obligat să porţi masca atât în interior cât şi în exterior, în autobuyz, pe stradă, în locaţiile unde se desfăşoară competiţia olimpică. Excepţie, atunci când mănânci sau bei apă.
Autobuzele pleacă de la hotel la ore fixe, anunţate în prelabil, dar nu urcă în maşină decât maximum 20 de călători, obligatoriu dezinfectant la urcare şi la coborâre.Maşina te duce direct la MTM (autogarea olimpică), nu opreşte decât la punctele de unde mai pot urca alţi jurnalişti, cu condiţia să fie locuri, dacă nu, se aşteaptă următorul mijloc de transport. De la autogară se pleacă cu alte autobuze spre locaţiile unde se desfăşoară întrecerile. Alt autobuz, din nou, dezinfectant. La sosirea de la baza sportivă, începe nebunia. Mai întâi, dezinfecţie, apoi verificări peste verificări (menţionez, foarte necesare), confruntarea acreditării cu posesorul ei se face electronic, deci nu există cale de înşelare cu înlocuirea titularului, apoi verificare la bagaje, exact ca şi la un aeroport. Conţinutul sticlelor este atent verificat, de obicei esti pus să guşti din sticla sau sticlele cu apă (sunt mereu mai multe din cauza căldurii), apoi scoţi tot ce ai în rucsac, sau geantă.Dacă nu ai nimic compromiţător, ai făcut primul pas spre intrare.
Voluntarii de aici sunt foarte amabili, săritori dar majoritatea nu vorbesc decât limba japoneză, un impediment care crează multe probleme de comunicare. Eşti nevoit să cauţi în Press Book, un manual destul de gros şi greu, care conţine datele despre tot ce este în sistemul de organizare de la Tokyo. Dacă nu te descurci, pierzi legăturile auto cu bazele sportive. De obicei, ca un exemplu, spre Arieke Arena, unde sunt mai multe discipline în desfăşurare (gimnastică, volei, handbal, tenis de câmp), pleacă un autobuz la 15 minute. Durează însă verificările la poarta de intrare, control, etc. Încă un exemplu interesant: deşi ai acreditare, accesul pe baza sportivă este limitat doar în prima parte a zilei şi doar după ce ai obţinut o confirmare la o solicitare de acces la întrecerile din ziua respectivă. Nu ai e-mailul de confirmare, nu intri la competiţie. După amiază sau la reuniunile la care se organizează finale, intrarea este permisă numai cu un tichet special, care se predă nominal de către reprezentantul Comitetului Olimpic Naţional, la o solicitare anterioară. Totul pentru a fi respectate acele condiţii de securitate.
Nu poți vorbi cu nimeni
Spre exemplu, la finala pe echipe la gimnastică artistică, am avut acreditarea, tichetul, e-mail+ul (l-am trimis ca să mă asigur că pot fi acolo) dar nu am reuşit să mă strecor la conferinţa de presă, deoarece nu aveam un alt tichet emis de către cei din Centrul de presă al evenimentului, aşa că am asistat la declaraţiile campioanelor mondiale la un televizor pus la dispoziţie în centrul de presă.
La atletism, nataţie, box, jurnaliştii nu au permisiunea să de apropie de competitori, ultimii fiind cu un şir de gradene metalice așezate într-un dispozitv care practic îi apără pe sportivi de gazetari, unii mult prea insistenţi. Sunt condiţii pe care eu personal nu le-am mai întâlnit până acum.
Revin la hotel. Suntem readuşi desigur cu autobuzul, care pleacă la orele fixe din autogară. La hotel, în recepţie este un, să îi spunem poliţist, care se ocupă cu evidenţa celor care vin şi pleacă. Scrie pe un formular ora intrării, dar e bine să nu întârzii mai mult de 15 minute de la sosirea autobuzului în faţa hotelului, deoarece poliţistul te notează şi la trei abateri vine şi o amendă usturătoare.Nu este permis să intri în dialog cu persoane necunsocute, stăm în cameră câte un singur participant şi pentru ca să evite eventualele întâlniri, cei din aceeaşi ţară stau la etaje diferite.Ne vedem în autobuz, la competiţii, la autogară sau seara la masă, distanţați social.
Nu se fac comunicări legate de cradul de infectare, dar fiecare dintre noi aflăm pe surse că nu e chiar aşa, de speriat, cum am fost informaţi.
Tot despre pandemie. De la sosirea mea la Tokyo, am fost testat antigen în fiecare zi iar la plecarea din Japonia sunt obligat să fac un test PCR necesar companiei aviatice la decolare. Nu e greu, dar e obositor, deoarece sunt obligat să mă prezint zilnic,dimineaţa, la prima oră, pentru test, pe nemâncate , etc..Nu ai făcut testul….vine amenda.
Nu pot spune că am văzut japonezi prea mulţi, doar pe cei din sistemul de organizare, în general tineri, studenţi sau elevi sau, dar mai puţini, adulţi pensionari. Poliţiştii sunt peste tot, mai multe segmente dar menționez că, la porțile de intrare, controlul este făcut numai de reprezentanţii armatei japoneze.
Japonezii au făcut eforturi deosebite pentru organizarea acestei ediţii a Jocurilor Olimpice, dar oboseala se vede la tot pasul. Căldura năucitoare şi umiditarea extrem de ridicată face ca cei neobişnuiţi cu aşa ceva să cadă repede. Am văzut colegi întinşi pe jos în centrele de presă, în autobuze, iar in zonele de recreere dorm pe bănci.
Stupoarea pentru mine este faptul că nu găseşti coşuri de gunoi la colţul străzii, aşa cum este normal, nu am găsit pe holurile de la bazele sportive. În centrule de presă sunt cutii de carton pentru depozitarea paharelor, a sticlelor şi a resturilor dar coşuri mari de gunoi, pubele, etc nici vorbă. Apa este îmbuteliată la stice de plastic şi are un preț convenabil. Spre comparaţie:
O sticlă cu apă plată de 0,5 litri valorează 100-140 de yeni
O ciocolată de 75 grame între 230 şi 280 yeni
O porție cu felul doi la prânz este între 400 şi 600 de yeni
O mască de protecţie pentru faţă -150 yeni
O sticlă de dezinfectant de 100 ml valorează între 300 şi 800 de yeni
Cum pâine nu se prea foloseşte aici (la bază este orezul) am găsit într-un magazin un pachet cu 3 felii, cam 100 grame total cu 320 yeni.
Calculaţi şi dvs. cursul vieţii aici, cu menţiunea că 100 de yeni valorează la cursul BNR cam 4 lei.
Despre rezultatele din ultimele zile ale sportivilor români, ele nu sunt pe măsura eforturilor făcute de federaţii sau de COSR, chiar dintre sportivii cu potenţial, unii clacând neaşteptat. Aici menţionez eşecul canotoarelor din barca amiral al canotajului românesc, barca de 8+ 1 fete, care s-a situal la final pe locul 6, după ce cu o zi înainte stabilise un nou record mondial sau a înotătorului Robert Glinţă, care nu a reuşit să urce pe podium la nici o finală deşi era creditat cu o medalie la această ediţie.
Nicolae Gavrea, corespondentul special al cotidianului MESAGERUL HUNEDOREAN