Polițiștii anticorupție au ajuns în mai multe localități hunedorene
Acțiunea ofițerilor Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Hunedoara face parte din campania „M.A.I. etic, M.A.I. integru!”
Împreună cu polițiștii de ordine publică, ofițerii DGA au ajuns în diferite locații de pe raza județului Hunedoara, respectiv Șoimuș, Brad, Bulzeștii de Sus, Crișcior, Buceș și Blăjeni, dar și în Piața Centrală a municipiului Deva ori Parcul Cetate. ”Scopul campaniei este conștientizarea cetățenilor și a personalului M.A.I. cu privire la consecințele implicării în fapte de corupție și încurajarea semnalării unor astfel de fapte. Activitatea de prevenire adresată cetățenilor a fost desfășurată de echipe mixte, formate din ofițeri din cadrul D.G.A., și lucrători din cadrul I.P.J. Hunedoara – structurile de ordine publică. În cadrul acestui demers de prevenire a faptelor de corupție au fost distribuite materiale de informare din campania “M.A.I. etic, M.A.I. integru!”, constând în peste 150 flyere cu mesajele “ORDINEA PUBLICĂ ȘI INTEGRITATEA FAC ECHIPĂ BUNĂ”, respectiv “INTEGRITATE PENTRU CREDIBILITATE” și alte materiale preventive”, informează SJA Hunedoara. (M. Gânju)