Nu a scăpat de consort nici după divorț
O hunedoreancă este obligată să poarte numele fostului soț deși a divorțat de el. Femeia a fost căsătorită cu un cetățean turc, a locuit cu el, și a divorțat din cauza neînțelegerilor.
Revenită acasă, în țară, a cerut instanțelor din țara noastră să recunoască divorțul pronunțat de un tribunal turcesc, dar și să-și reia numele de dinaintea căsătoriei. Acțiunea a fost introdusă la Tribunalul Hunedoara, dar judecătorii au constatat că nu-i pot reda libertatea deplină, adică numele de fată, pentru că instanța din Turcia nu a făcut nici o mențiune în hotărârea de divorț. Cum există reciprocitate în ceea ce privește efectele hotărârilor străine între România și Republica Turcia, hunedoreanca ar trebui să se reîntoarcă în Turcia și să deschidă un proces. ”În privința cererii petentei de revenire la numele anterior încheierii căsătoriei se constată că hotărârea străină de divorț nu cuprinde mențiuni în acest sens. Astfel, potrivit art. 1098 Cod procedură civilă, instanța nu poate admite o astfel de cerere, câtă vreme hotărârea străină nu a dispus în acest sens.Așa fiind și constatând că hotărârea străină este apostilată conform Convenției de la Haga din 1961 și că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1095 și următoarele Cod procedură civilă, se va admite în parte cererea petentei”, arată instanța hunedoreană. Mai exact, judecătorul a recunoscut divorțul pronunțat de autoritățile turce. (M.Gânju)