Se lucrează în ritm alert la modernizarea spitalului devean
Este clar, lucrările de reabilitare la Spitalul Județean de urgență din Deva se fac într-un ritm alert. Din luna august și până în prezent, aici au fost executate lucrări importante, astfel ca banii repartizați pentru acest an să fie consumați.
Potrivit celor de la Consiliul Județean, de la începutul lui august și până în prezent, s-au executat următoarele lucrări: construcție scară evacuare, demolări etajele 1-4, lucrări finisaje etajele 2, 3 (Chirurgie, ATI) la pereții despărțitori, instalații termice și ventilații (tubulatură), etajele 4 și 5 (Pediatrie și Ginecologie). De asemenea, au fost realizate lucrări la instalațiile sanitare și la cele electrice.
Investiția continuă acum la partea veche a unității medicale, care își va transforma imaginea. Totodată, va fi adusă aparatură nouă, iar saloanele și sălile de operații și de tratament vor fi modernizate, conform Planului de reparații capitale a Spitalului Județean de Urgență din Deva. (A.N.)