Emma Răducanu vrea să confirme la Indian Wells
Emma Răducanu (foto), recenta câştigătoare a US Open, a fost invitată la turneul de tenis la Indian Wells (California), competiţie de categoria WTA 1.000, care va avea loc în perioada 4-17 octombrie, au anunţat organizatorii.
Fără vedete
„Răducanu, care a impresionat lumea tenisului la Flushing Meadows, la începutul acestei luni, devenind prima jucătoare venită din calificări care a câştigat un titlu de Grand Slam, va căuta să-şi continue sezonul de vis prin prezenţa sa la Indian Wells”, se precizează într-un comunicat al oranizatorilor.
Emma Răducanu (18 ani) era aproape necunoscută în lumea tenisului până luna trecută, când a reuşit să câştige US Open, ultimul turneu de Mare Şlem al sezonului, la prima sa participare. Înaintea ei, ultima jucătoare care a cucerit trofeul la New York fără să piardă nici un set a fost americanca Serena Williams, în 2014.
Cea mai tânără câştigătoare de de la US Open, Răducanu a urcat de pe locul 150 pe 22 în ierarhia WTA, după ce a învins-o în finală pe canadianca Leylah Fernandez (19 ani), o altă senzaţie a turneului american.
Fernandez va participa, la rândul ei, la turneul de la Indian Wells,iar cele două sportive vor încerca să confirme existenţa unui suflu nou în circuitul feminin, în condiţiile absenţei de la competiţia californiană a unora dintre cele mai titrate jucătoare, precum americanca Serena Williams, australianca Ashleigh Barty (numărul unu mondial) şi japoneza Naomi Osaka.