Măști și concentratoare de oxigen donate de Superbet
În județul Hunedoara va ajunge un concentrator şi 25 măşti de oxigen, donația venind din partea Fundaţiei Superbet şi Asociaţiei Iniţiativa pentru Competitivitate.
La nivel național sunt donate peste 100 de concentratoare şi 3.000 măşti de oxigen, pentru pacienţii cu Covid, internaţi în spitale. „Am înţeles nevoia acută de dotare a spitalelor cu aceste echipamente, aşa că ne-am mobilizat imediat. Eforturile pe care le-am depus în ultimele zile au fost imense pentru că a fost o adevărată provocare să găsim concentratoarele pe piaţa internă comună. Nu am fi putut face asta fără sprijinul celor de la Superbet, cărora le mulţumesc pentru ca au avut iniţiativa acestei campanii şi că au finanţat integral toate echipamentele ce vor fi donate. Pe această cale, le mulţumesc şi partenerilor Shape Robotics care, încă o dată au demonstrat că sunt prezenţi atunci când societatea are nevoie de ei. De departe, cea mai mare provocare a fost prioritizarea spitalelor unde vor fi donate echipamentele, însă, am avut un real sprijin din partea DSU şi a Ministerul Sănătăţii, prin Laura Vladislav, care ne-a facilitat comunicarea cu Direcţiile de Sănătate Publică din ţară”, a declarat Andreea Paul, fondator INACO. Concentratoarele de oxigen au fost achiziţionate din Danemarca, Germania şi Franţa şi reprezintă o parte esenţială în actul medical de tratare a pacienţilor care ajung în spital cu forme grave de COVID19. (M.G.)