Patru răniți în urma unui accident produs de un septuagenar
Bâtrânul de 74 de ani conducea un autoturism pe DN 66, prin Defileul Jiului și a intrat în plin într-un TIR.
Unul dintre răniți a avut nevoie de ajutorul echipelor de descarcerare pentru a fi scos din autoturism. ”Poliția Municipiului Petroșani a fost sesizată cu privire la faptul că pe DN 66 (Defileul Jiului) a avut loc un eveniment rutier în care a fost implicat un autoturism și un autotren. Polițiștii care s-au deplasat la fața locului au stabilit faptul că un bărbat în vârstă de 74 de ani, din municipiul Hunedoara, care conducea un autoturism din direcția Petroșani-Târgu Jiu, ar fi pătruns pe contrasens, intrând în coliziune cu autotrenul. În urma impactului, șoferul în vârstă de 74 de ani și trei pasageri din autoturismul condus de acesta au fost conduși la spital, pentru investigații de specialitate”, a precizat IPJ Hunedoara. Șoferul vinovat este cercetat penal. (M.G.)