Actualitate

Tone de combustibil au ajuns pe șosea

O cisternă încărcată cu 12 tone de car­bu­rant s-a răsturnat, în cursul nopţii de du­mi­nică spre luni, pe şoseaua care face legătura între municipiile Deva şi Hunedoara, şoferul autovehiculului fiind transportat la spitalul judeţean pentru îngrijiri medicale, a infor­mat Inspectoratul pentru Situaţii de Ur­genţă (ISU) Hunedoara.
„În urma evenimentului rutier au fost deversate aproximativ 6 tone carburant auto benzină şi 6 tone carburant auto motorină”, a precizat ISU Hunedoara.
Poliţiştii care s-au deplasat la faţa locului au stabilit că şoferul autovehiculului a lovit pa­ra­peţii din beton ce separă sensurile de mers, după care s-a răsturnat în afara părţii caro­sa­bile, pe partea dreaptă a sensului său de mers.
Ca urmare a accidentului a rezultat rănirea conducătorului auto, un bărbat de 36 de ani, care a fost transportat la Spitalul Judeţean Deva, pentru acordarea de îngrijiri medicale. Nu au fost alte victime. Traficul rutier a fost restricţionat pe sensul Deva – Hunedoara, circulaţia autovehiculelor fiind dirijată de poliţişti până la finalizarea cercetărilor.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura