ComunitatePolitica si administratie

Hărău: Stații electrice de încărcare și lămpi stradale economice

Magdalena Șerban

Primarul din Hărău este unul dintre cei mai aprigi aleși locali când vine vorba de investiții. Și uite așa, gândind în per­s­pec­tivă și în concordanță cu vremurile care se anunță, vrea ca la el în comună să existe două stații de încărcare pentru mașinile electrice.

Premieră în spațiul rural hunedorean
,,Documentația e făcută și urmează să accesăm fonduri de mediu pentru finan­țarea acestui proiect. Ținând cont că ma­șinile electrice câștigă din ce în ce mai mul­tă popularitate, eliminând astfel problema noxelor produse de autoturismele pe com­bustibil, iar viitoarele microbuze școlare, după cum se discută legat de schimbarea par­cului auto, vor avea aceeași sursă de alimentare, am vrut să pregătim lucrurile pentru ce va urma. Nu știm ca vreo comună din județ să dețină stații de acest gen, dar nici nu contează, obiectivul nostru fiind sta­bilit. Suntem obligați ca cinci ani să su­por­tăm cheltuielile, deci nu va fi un serviciu contra-cost. Tot prin intermediul Autorității Fondului de Mediu vom înlocui vechile lămpi stradale din sistemul de iluminat pu­blic (peste 500 la număr) cu unele noi, pe bază de led. În acest mod vom reduce su­mele de la facturile aferente consumului. Valoarea investiției ajunge la 1,5 milioane de lei”, a subliniat primarul din Hărău, Lucian Mihael Albu Weber (foto). Trebuie spus că, pentru tot mai mulți români vor să cumpere mașini electrice, în detrimentrul celor clasice, țara noastră ar urma să aibă în următorii cinci ani aproximativ 18.000 de stații de încărcare, potrivit celor declarate de reprezentanții Ministerului Mediului.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura