Dosar penal pentru că a refuzat să sufle în ”fiolă”
Un șofer din municipiul Lupeni, în vârstă de 40 de ani, oprit pentru control de polițiștii, este cercetat penal pentru refuzul de a i se stabili alcoolemia. Poliţiştii l-au oprit în trafic, pe strada Minerilor, iar pentru că aveau bănuiala că este băut i-au cerut să se supună testării cu aparatul alcooltest. N-a fost de acord, astfel că a fost dus la spital, dar a refuzat şi prelevarea mostrelor biologice de sânge.
Un alt șofer de 48 de ani, din comuna Vălișoara, care conducea un autoturism pe DJ763 B, din direcția Dudești – Dealu Mare a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,96 mg/l, alcool pur în aerul expirat. Polițiștii rutieri au mai descoperit în trafic alți trei șoferi care conduceau deși băuseră bine. Unul dintre ei, un bărbat de 47 de ani, a fost prins în Cristur cu 1,33 mg/l, alcool pur în aerul expirat. Cel de-al doilea, un tânăr în vârstă de 20 de ani, din municipiul Brad, avea 0,46 mg/l, alcool pur în aerul expirat. Lor li se adaugă un șofer de 54 de ani, din municipiul Brad, prins cu 0,54 mg/l, alcool pur în aerul expirat. Toți sunt cercetați penal. (M.Gânju)