A făcut infarct în timp ce se afla la volan
Un bărbat de 79 de ani, din Deva, a murit, ieri, după ce i s-a făcut rău la volan, a pierdut controlul maşinii şi a lovit un stâlp de electricitate în apropierea unui centru comercial din oraş.
Autoturismul condus de victimă a ajuns pe trotuar, dar fără să fie rănite alte persoane.
O echipă de prim-ajutor ajunsă la faţa locului a încercat să-l resusciteze pe şofer, însă acesta a decedat.
„În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că bărbatul, în vârstă de 79 de ani, din municipiul Deva, care conducea un autoturism pe bulevardul Iuliu Maniu, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers din posibile motive medicale. El a pătruns pe trotuar, lovind şi un stâlp de electricitate. Din păcate, în pofida manevrelor de resuscitare, medicii au declarat decesul bărbatului”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Bogdan Niţu. (A.N.)