BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI
Spun cârcotașii pe la colțuri că un șef din zonă vrea să arate câtă șpagă a luat, de-a lungul anilor, cea cu care a conviețuit ani mulți. Pentru că s-a produs ruptura între cei doi, omul e nervos din cale afară și vrea să se răzbune pentru că a fost părăsit pentru unul mai tânăr. Gurile rele șușotesc că bârfitorii abia așteaptă să afle suma respectivă și fac acum pariuri cam cât ar fi ea de mare. Se pare că duduia a acumulat o avere considerabilă, având în vedere funcția pe care o ocupă și ce sfori trage.
Spun zvonerii prin zona ca a fost mare scandal pentru niste posturi la Bucureşti. Cică unii nu
s-au liniștit și vor în continuare funcții și salarii mari. Așa s-a întâmplat cu un personaj de la noi care a dat cu pumnul în masă, nemulțumit că nu a fost promovat. Omul nostru a urlat la ședința cu pricina, sperând că va impresiona, astfel, pe cineva. Gurile rele povestesc că respectivul a rămas cu scandalul, pentru ca funcție nu a prins.