A cerut împăcare cu victima
Tânărul de 26 de ani, din Deva, este judecat de săvârșirea infracțiunilor de lipsire de libertate, furt calificat și lovire.
Acesta ar fi sechestrat o tânără care practica prostituția. Conform anchetatorilor, Petruț Elisei a fost prins în urma unei acțiuni a poliţiştilor Biroului Investigații Criminale Deva, la câteva zile de la comiterea faptelor. După ce a întreținut raporturi sexuale cu o tânără în vârstă de 28 de ani, a transportat-o, contrar voinței acesteia, din localitatea Sântuhalm în municipiul Deva. Tânăra a fost nevoită să sară din autoturism, în momentul în care acesta a încetinit viteza de deplasare, însă înainte de a sări din mașină, bărbatul i-a smuls femeii poșeta, iar din ea a luat 150 de lei, informa IPJ Hunedoara. Hunedoreanul a fost arestat preventiv iar apoi pus sub control judiciar. Dosarul său a ajuns pe rolul Judecătoriei Deva, iar individul a cerut magistraților să-i acorde un termen în care să se împace cu victima. N-au ajuns la o înțelegere, astfel că procesul își urmează cursul. (M.Gânju)