Centru de evaluare Covid, la Sanatoriul din Brad
Magdalena Șerban
Circa 230 de centre de evaluare ambulatorie pentru pacienții Covid-19 vor fi deschise în România în valul 5 al pandemiei, iar lista lor ar putea fi disponibilă odată cu adoptarea unei Hotărâri de Guvern. Unul dintre ele va fi la Sanatoriul de Pneumoftiziologie Brad.
Se așteaptă normativele
„Am pregătit spațiul necesar pentru punerea în funcțiune a unui centru de evaluare, cu respectarea circuitelor, aici putând să fie efectuate investigații paraclinice, de laborator și examen radiologic pulmonar. Intervalul orar de funcționare va fi 8:00 – 20:00, de luni până vineri. Așteptăm reglementările referitoare la desfășurarea activității, prin existența unor asemenea locații scăzând presiunea pe unitățile de primiri urgențe, centrele deservind pacienții cu forme ușoare și medii. Ceea ce este sigur e că pacienții SARS-CoV-2 vor fi preluați în regim de spitalizare de zi (n.r. – fără să fie internaţi peste noapte), pentru a li se putea face investigații în urma cărora doctorii vor prescrie medicamentația ce va fi administrată la domiciliu”, a declarat medicul primar pneumolog Marcel Iosif Cârjea (foto), managerul Sanatoriului de Pneumoftiziologie Brad. De precizat că persoanele cu Covid vor ajunge în aceste centre în ziua confirmării sau în cea imediat următoare, autoritățile luând în calcul inclusiv prescrierea unor antivirale precum Favipiravir ori administrarea de anticorpi monoclonali, terapii eficiente în primele zile după infectare pentru a preveni agravarea bolii. Nu e nevoie de bilet de trimitere, deoarece vor fi evaluați și tratați gratuit atât cei asigurați, cât și cei neasigurați. Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a anunțat că spitalele în ambulatoriile cărora vor funcționa centre de evaluare vor încheia acte adiționale cu Casele Județene ale Asigurărilor de Sănătate, iar Ministerul va publica o „hartă interactivă” cu toate cele 230 care vor fi înființate în întreaga țară.