Creșă nouă pentru prichindeii din Orăștie
Magdalena Șerban
Reprezentanții municipalității Orăștie au început în forță în 2022, veștile bune curgând aproape zilnic. Printre ele este și cea referitoare la faptul că proiectul de construcție a unei noi creșe a fost aprobat de Ministerul Dezvoltării, finanțarea integrală urmând să vină de la Compania Națională de Investiții (CNI).
În baza solicitărilor și a datelor oficiale
„Noi punem la dispoziție terenul și utilitățile, astfel că noua unitate educațională de pe Strada Târgului poate intra în proces de achiziţie publică, urmând ca, după aceea, să fie demarate lucrările de construcţie. Creșa se va construi după un proiect-tip aprobat la nivel național de minister și va avea o capacitate de 40 de copii, împărțiți în patru grupe. Argumentele noastre pentru susținerea unei asemenea investiții au la bază statistici oficiale. Astfel, conform datelor solicitate si transmise de Direcția de Statistică Hunedoara, rata de creștere demografică în rândul populației de 0-4 ani (inclusiv) la nivelul municipiului Orăștie, între 2012 și 2016 este de 0,12 la sută. La ora actuală, comunitatea dispune de o singură creșă funcțională, cea municipală, care are un număr total de 26 de locuri. În anul școlar 2016-2017 au fost înscriși 33 de copii cu vârste între 0-4 ani, ceea ce înseamnă că această unitate este supraaglomerată. În 2021 s-au înregistrat 60 de cereri privind înscrierea la învățământul antepreșcolar pentru grupa de vârstă 0-4 ani. Acest fapt a condus la refuzul dat părinților de a înscrie copiii în creșe, din lipsă de locuri. Pentru a dezvolta această unitate antepreșcolară avem nevoie de construirea unei alte creșe, astfel încât toți copiii din localitate să poată beneficia de educația timpurie. Mai mult, o astfel de unitate educațională ar ajuta și copiii din localitățile învecinate, copii ce nu pot beneficia de creșă în mediul rural. Vremurile au devenit dinamice, iar lumea se împarte între serviciu și casă. Nu toți își permit bone, nu toți au părinți care să se ocupe de nepoți, iar o creșă reprezintă un cadru optim, profesionist, ideal pentru educarea și îngrijirea oricărui prichindel. Copiii trebuie să învețe să se integreze ușor, să se adaptaze, să socializeze și să parcurgă pașii normali de dezvoltare”, a subliniat edilul-șef din Orăștie, Ovidiu Laurențiu Bălan (foto).
Și un anunț
Edilul șef a mai spus că în urma primirii din partea cetățenilor a unor întrebări legate de posibilitatea de plată a impozitelor pentru 2022, vrea să le amintească faptul că dările se pot achita și de la distanță, mai exact în sistem online, accesând www.ghiseul.ro. Nu toți preferă să onoreze obligațiile fiscale în numerar sau cu virament bancar, mulți dorind să utilizeze cardul. „Revin aici cu informația conform căreia Primăria Municipiului Orăștie este înrolată în platforma națională de plăți electronice ghiseul.ro. Folosind platforma ghiseul.ro veți beneficia și de bonificația de 10 la sută pentru plata taxelor și impozitelor până în data de 31.03.2022, la fel cum se întâmplă și în cazul în care plătiți direct la sediul nostru. Prin intermediul platformei, aveți posibilitatea de a plăti taxele și impozitele pentru mijloacele de transport, clădiri, terenuri, precum și alte taxe, într-un mod simplu și sigur. Pentru asta este nevoie să creați un cont pe platforma ghișeul.ro. Mulțumesc celor care sunt la zi cu plățile și sper ca gradul de colectare să fie unul bun și în anul curent. Susținerea investițiilor are la bază și bugetul local, nu doar fondurile europene ori guvernamentale. Avizele, studiile de fezabilitate etc, pentru toate e nevoie
de alocări”, a mai arătat primarul.