Actualitate

Pedepsit pentru că și-a dat mașina pe mâna unui minor

Proprietarul autoturismului le-a spus polițiștilor că a cedat insistențelor copi­lu­lui și l-a lăsat să urce la volan și să conducă pe un drum național. Cei doi au fost puși sub acuzare și trimiși în judecată, unul pentru conducere fără permis iar celălalt pentru încredințarea autoturismului.

A insistat să conducă
Potrivit anchetatorilor, un echipaj al Poliției Deva se afla în patrulare în zona unei ben­zi­nării din municipiu și au făcut semn șoferului să oprească pentru control, dar cel de la volan a accelerat. Cu ajutorul patrulelor de poliție din zonă, autoturismul însă a fost oprit într-un final. Conducătorul auto, în vârstă de 17 ani, le-a spus oamenilor legii că nu posedă permis, motiv pentru care nici nu a oprit la sem­nalele organelor de poliție. Auto­tu­ris­mul i-a fost încredințat de pasagerul din ma­șină, la insistențele sale. Minorul nu s-a aflat la prima faptă de acest fel, astfel că Ju­decătoria Deva l-a condamnat la o măsură educativă pe o perioadă de 4 luni. Cel care i-a dat mașina pe mână, un bărbat de 25 de ani, din Hunedoara, a primit o condamnare de 6 luni închisoare cu suspendare. (M. Gânju).

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura