Comunitate

Deva: Campania de toaletare a pomilor, pe ultima sută de metri

Magdalena Șerban

Reprezentanții Serviciului Public de Întreţinere şi Gospodărire Municipală Deva (SPÎGM) pregătesc orașul pentru primă­vară, sperând ca pandemia să îşi piardă și mai mult din putere sau chiar să plece pentru totdeauna din comunitate, astfel ca iubitorii de natură şi plimbări în aer liber să se poată bucura de frumu­seţile urbei.

Locuri de joacă pentru persoanele cu dizabilități
Pe lângă activitatea zilnică a instituției, rea­lizată în baza unui grafic de lucrări pre­definit, și în acest an cetăţenii se pot adresa celor de la SPÎGM pentru întreţinerea zo­nelor verzi, toaletarea copacilor ori/şi con­fec­ţionarea şi repararea mobilierului urban. Sugestiile şi cererile pot fi transmite la nr. de telefon 0254-233.588. “În 2021, cererile primite de la deveni au fost mai numeroase ca în trecut și am încercat să le onorăm cro­nologic și să ne organizăm în funcție de echipele din teren. Am prioritizat pentru următoarea perioadă, atât cât se mai poate face în mod normal, procesul de toaletare a pomilor. De acest demers depind sănătatea şi longevitatea copacilor. În general, toti ar­borii pot fi toaletaţi din toamnă până în primăvară, având însă în vedere îngheţul din perioada iernii şi temperaturile negative. De altfel, tăierea între lunile noiembrie şi martie este cea mai indicată pentru că vegetaţia este în stare de repaus. Dacă în 2021 am făcut reparații la locurile de joacă, acum ur­mărim ca până la începutul sezonului să în­lo­cuim tot ceea ce e degradat, ca și compo­nente ale acestor spații. Vom continua să am­plasăm locuri de joacă destinate per­soa­nelor cu dizabilități, dar în egală măsură și să com­pletăm cele existente cu noi puncte de acest gen. Peste iarnă, am realizat în regie pro­prie bănci, măsuțe și coșuri stradale și am pregătit să înlocuim tot ceea ce înseam­nă material lemnos deteriorat, extinzându-ne aria în interiorul cartierelor“, a precizat Irinel Faur (foto), directorul S.P.Î.G.M. Deva. Bineînțeles, nu vor lipsi florile de sezon, pei­sa­gistica reluându-și rolul major în procesul de înfrumusețare a municipiului. Vor străluci din interiorul sensurilor giratorii, din jardiniè­rele deja montate și din arealele special ame­najate. “Personal, cred că e dezolant să vezi un municipiu fără culoare, mai cu seamă primăvara. Pare lipsit de viață și oferă o notă pesimistă, în totală discordanță cu sem­nificațiile și simbolurile acestui anotimp“, a completat directorul.
În plan avem îmbogăţirea peisa­gistică a municipiului, după cum procedăm în fiecare an. O vom face cu ajutorul florilor diverse şi viu colorate, menite să aducă stare de bine şi optimism celor care le apreciază la justa va­loare. Bineînţeles, totul în ton cu primăvara.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura