Politica si administratie

Nu renunță la proiectul căii ferate Deva-Brad

Adriana Năstase

Prefectul Călin Marian (foto) a transmis nota de fundamentare și proiectul de hotărâre de guvern privind trecerea unor imobile – terenuri din domeniul public al statului, aflate în administrarea Minis­terului Trans­por­turilor și Infrastructurii și în con­ce­siunea Companiei Naționale de Căi Fe­rate, în domeniul public al muni­cipiului Brad și al comunelor Băița, Luncoiu de Jos, Șoimuș și Vălișoara.

Împreună, să susțină hotărârea
„În Nota de fundamentare, semnată și de președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, trimisă viceprim-minis­trului Sorin Mihai Grindeanu, se arată că trecerea imobilelor – terenuri din domeniul public al statului în domeniul public al celor cinci localități are drept scop punerea în valoare a fostei linii ferate Brad – Păuliș Lunca și introducerea acesteia în circuitul turistic. Având în vedere că Instituția Pre­fec­tului a făcut demersurile legale în această situație, prefectul Călin Marian invită pe deputatul Natalia Intotero și pe ceilalți parlamentari hunedoreni să susțină adoptarea Hotărârii de Guvern care mo­difică regimul juridic al terenurilor care fac obiectul trecerii în domeniul public de interes local al Unităților Administrativ Teritoriale Brad, Băița, Luncoiu de Jos, Șoimuș și Vălișoara”, se arată într-un co­municat al Prefecturii Hunedoara.
Reamintim că, recent, Curtea Consti­tuțio­nală a României a admis cu majoritate de voturi obiecția de neconstituționalitate a președintelui României privind proiectul de lege pentru transmiterea terenurilor afe­rente liniei feroviare abandonate Brad-Deva în administrarea autorităților locale.

One thought on “Nu renunță la proiectul căii ferate Deva-Brad

  • Oameni complect nebuni, nici pe vremuri nu a putut functiona in conditii normale,terasamentul surpindu se tot timpul in zona Ormindea, era o societate ,,TuneleBrasov” care lucra tot timpul la consolidare, lipsa de ocupatie

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura