Ce proceduri se fac în Laboratorul de Recuperare
În Laboratorul de Recuperare, Medicină Fizică și Balneologie din cadrul Spitalului Județean de Urgență Deva se fac proceduri de fizioterapie, cum sunt: curent galvanic, curenți de joasă și medie frecvență, curenți de înalta frecvență (unde scurte), ultrasunete, laser, magnetoterapie, fototerapie, masaj terapeutic (pentru pacienții internați) și kinetoterapie.
Activitatea Laboratorului RMFB se adresează pacienților de toate vârstele, de la copii, adolescenți, tineri, adulți și vârstnici cu diferite afecțiuni ale aparatului locomotor de tip posttraumatic, ortopedic sau reumatologic (cronic degenerativ sau cronic inflamator), tulburări de statică ale coloanei vertebrale, cu afecțiuni neurologice (de tip periferic sau central) sau post operator după intervenții ortopedice, neurochirurgicale sau de chirurgie plastică reconstructivă, dar și pacienților post-covid. Perspective
În prezent, Laboratorul de Recuperare, Medicină Fizică și Balneologie este cuprins într-un proiect de reabilitare, modernizare și dotare realizat de către Consiliul Județean Hunedoara prin Biroul Strategii și Politici Europene care a fost aprobat de Compania Națională de Investiții – CNI. Prin acest proiect se va realiza reabilitarea și modernizarea clădirii și tuturor spațiilor Laboratorului, a bazinului mare și a pasarelei de legătura cu Secția Recuperare, recuperarea izvorului cu apă sărată, dotarea cu aparatura și echipamente medicale corespunzătoare unui act medical de înaltă performanță.