Cherchez la femme, la galeriile Forma
De Ziua Internațională a Femeii, Consiliul Județean Hunedoara și Direcția Generală de Administrare a Monumentelor și Promovare Turistică Hunedoara vă invită la vernisajul expoziției de artă vizuală „CHERCHEZ LA FEMME”, care va avea loc Galeria Națională de Artă „FORMA” din Deva, începând cu ora 17.00.
Influențează lumea
Ziua Internațională a Femeii sărbătorește toate realizările excepționale ale femeilor din întreaga lume. Este o ocazie care subliniază modul în care femeile au influențat și continuă să influențeze lumea.
Expoziția, găzduită de Galeria Națională de Artă „FORMA” reunește o colecție colectivă de lucrări artistice care traduc prin formă și culoare feminitatea, atât de adulată de poeți, scriitori sau filozofi. Femeia – mister, binecuvântare sau blestem, este mereu fascinantă. Tematica feminină este atemporală și este abordată din perspective multiple, fiecare expozantă având propria personalitate creatoare. Întreaga expoziție reprezintă o reflecție asupra timpului căruia îi aparținem.
Expun: Rodica AILINCĂI, Otilia BOCĂNICIU, Roxana BUTA, Emanuela CIBU, Daniela CONSTANTIN, Sanda ERCHEDI, Suzana FÂNTÂNARIU, Gloria GRATI, Ana-Maria IANCU, Elena JIANU, Flavia JURCA,
Edwina KASLER, Diana MATIAS POPOVICI, Smaranda MOLDOVAN, Alina NEALCOȘ, Daniela ORAVIȚANU, Diana PANTEA, Andreea POENAR, Adriana POPA, Doina REGHIȘ IONESCU, Ana-Maria RUGESCU, Mădălina STAN, Eva SÜTŐ.
Expoziţia „CHERCHEZ LA FEMME” este deschisă publicului în perioada 08-18 martie 2022, zilnic, în intervalul orar 10.00-18.00.
EVA SUTO cea mai buna pictorita din judet