Mircia Muntean, ales vicepreședinte PER, dar este și președintele umaniștilor hunedoreni
Sorina Popa
În urma Congresului Ordinar al Partidului Ecologist Român (PER), a fost aleasă noua conducere. Iată care este componența Biroului Permanent Național al PER: președinte, Dănuț Pop, preşedinte executiv, Murad Mohammad, prim-vicepreşedinte, Mircia Gutău, Cosmin Cristian, Dan Moraru, secretar general Ștefan Laurențiu Bondrescu.
A spus că a fost doar invitat la Congres
Pe posturile de vicepreședinți au fost aleși printre alții și Mircia Muntean, fostul primar al Devei și Răzvan Mareș, fost viceprimar al municipiului reședință de județ.
Am încercat să-l contactăm pe Mircia Muntean, să aflăm de la el cum de a fost ales vicepreședinte al PER, în condițiile în care era președintele organizației județene Hunedoara a Partidului Umanist Social Liberal. Mai mult, Mircia Muntean a participat ieri la ședința Biroului Executiv Național al umaniștilor, unde a declarat că a fost doar invitat la congresul PER. Petru Mărginean, vicepreședinte la nivel național al umaniștilor a declarat pentru MESAGERUL HUNEDOREAN că l-a întrebat pe Muntean despre congresul celor de la PER, iar acesta a spus că este membru al Partidului Umanist social-liberal și că a fost doar invitat la Congresul PER.
În aceste condiții, l-am contactat pe Răzvan Mareș, care a spus:”Nu pot vorbi în numele lui Mircia Muntean, ceea ce pot să spun este că și el, ca și mine, a fost ales vicepreședinte al PER la nivel național. Echipa partidului din județul Hunedoara se va întări pe viitor, așa cum s-a întâmplat la centru”.
Concluzia, Mircia Muntean a fost ales vicepreședinte național al PER, însă a participat ieri la Biroul Executiv Național al Partidului Umanist și este președintele organizației județene a umaniștilor hunedoreni.
Un caz nemaiîntâlnit nici măcar în politica noastră.
Dreptate niciodată nu se mai poate face pentru victimele torționarilor , dar se poate da drepturi financiare lunare pentru victime .
Și voi ce faceți pentru a ajuta la vindecarea rănilor deschise a victimelor torturii , tot greva tăcerii considerând abuzurile grave o normalitate în 2022 .