Spectacol handbalistic la Sala Sporturilor din Deva
Miercuri seară la Sala sporturilor din Deva s-a desfășurat partida contând pentru etapa cu numărul 18 din Liga Florilor, în care echipa locală, CSM Deva, a întâlnit campioana României, CSM București.
Nu au cedat
Bucureștencele au venit la această întâlnire fără Cristina Neagu dar cu opțiunea clară de a obține victoria care să le mențină în cursa pentru un nou titlu. De altfel, cei aproximativ 800 de spectatori au gustat spectacolul, pentru că a fost spectacol, gazdele dând o replică bună handbalistelor din Capitală, jocul fiind unul dintre cele mai reușite ale devencelor în acest campionat.Cu siguranță, alta ar fi fost clasarea în Ligă a echipei din Deva dacă pe parcursul etapelor disputate handbalistele de la CSM Deva ar fi privit cu interes asemănător ca și în meciul de miercuri, fiecare partidă disputată.Am văzut o altă echipă, mai mobilizată, mai arțăgoasă ceea ce a dus la înscrierea unui număr impresionant de goluri, 20 doar în această partidă. Echipa din București, mai galonată, s-a impus net, a preluat conducerea din primul minut și nu a cedat o victorie care era, oricum, câștigată înainte de această întâlnire, dacă ținem cont de valoarea celor două loturi. De felicitat echipa deveană care nu a cedat și care s-a agățat de fiecare șansă.
CSM București s-a impus cu scorul final 30-20 15-8). Au evoluat pentru formația oaspete S. Da Silva (2 goluri), E. Arntzen(7), A. Malin(6), D. Vîlcan(3), M.Davidsen, A. Klicovac (1), E. Omoregie(3), C. Martin, A. Didiligan, Y. Block (4), G.Fînaru, S. Pavlovi(2), A. Ailincăi, E. Ramusovic (2), E. Grubisic. Antrenor, Adrian Vasile.
Pentru CSM Deva au jucat: B. Cheriches, L.Tamaș (2 goluri), I.Petrescu, A.Pătulean (3), C.Malac (3), D. Samanț (2), Y.Hratskevich, E. Livrinics (6), O.Nanu, A.Gijulete, S.Dabevska, A.Matei, D. Cîmpean (1), A.Năstasă (2), S.Racho (1), A. Ciolan. Antrenor, Cosmin Hendrea.
În următoarea etapă, handbalistele de la CSM Deva vor juca în deplasare, la Măgura Cisnădie.
Programul complet al etapei cu nr. 19
Sâmbătă, 19 martie ora 11:00,
CS Minaur Baia Mare – SCM Craiova
HC Zalău – CSU Știința București
CSM Slatina- CS Rapid București
CS Dacia Mioveni CS Gloria Bistrița-Năsăud
CS Măgura Cisnădie – CSM Deva ora 18.00
Duminică, 20 martie ora 11:00,
HC Dunărea Brăila -SCM Râmnicu Vâlcea
CSM București – SCM Gloria Buzău.