Actualitate

Agenţi de poliţie cu activităţi deosebite în Sudanul de Sud sau Himalaya, premiaţi de Ziua Poliţiei

Trei agenţi de poliţie din judeţul Hunedoara, care au avut activităţi deosebite în Sudanul de Sud, au urcat în masivul Himalaya ori au intervenit pentru salvarea vieţii unui om prins sub un mal de pământ, au primit, vineri, Diplome de excelenţă, cu ocazia Zilei Poliţiei Române.
Potrivit IPJ Hunedoara, poliţistul Valentin George Lăcraru (foto1), din cadrul Serviciului Investigaţii Cri­mi­nale, s-a remarcat în cadrul misiunii inter­na­ţionale ONU de menţinere a păcii în Sudanul de Sud, în perioada anilor 2019-2021.
Colegul său, Radu Pavel Daniel (foto2), de la Poliţia Rutieră Brad, a de­venit cunoscut prin pasiunea sa pentru alpinism, el reuşind să cucerească toate vârfurile de peste 2.500 m din România, dar şi pe cele mai înalte din Europa şi Asia Mică. Ultima expediţie a fost, în octom­brie 2021, în Himalaya, unde a urcat pe vârful Island Peak (6.189 m), considerat la fel de tehnic ca şi Everestul, de care s-a aflat la o distanţă de numai 4 km.
Cel de-al treilea agent distins cu o Diplomă de excelenţă a fost Iulian Creţ (foto3), datorită căruia un om a reuşit să scape cu viaţă după ce un mal de pământ s-a prăbuşit peste el şi risca să moară sufocat. Până la sosirea pompierilor salvatori, poliţistul a săpat cu mâinile în goale aproximativ 50 de cm în pământ, reuşind să descopere capul muncitorului şi zona pieptului, astfel încât acesta a putut respira, a precizat IPJ Hunedoara.
În cadrul manifestărilor organizate, vineri, cu ocazia Zilei Poliţiei Române, au mai fost avansaţi, la gradul profe­sio­nal următor, la termen sau înainte de ter­men, 130 de ofiţeri şi agenţi de poliţie.
De asemenea, poliţiştii au prezentat o parte din tehnica de care dispun în cadrul unui eveniment care a avut loc la Palatul copiilor din Deva.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura