Trântit la pământ şi ameninţat cu pistolul
Asta susține că a pățit un motociclist hunedorean, iar cei care s-ar fi purtat abuziv sunt doi agenți de poliție.
Împotriva lor a formulat plângere penală, însă procurorii au dispus clasarea cauzei. După ce au analizat toate probele și declarațiile au stabilit că faptele imputate polițiștilor nu sunt confirmate. Cel care susține că a fost victimă a polițiștilor a atacat decizia de clasare la Tribunalul Hunedoara, însă cei care vor decide dacă procurorul a decis corect sunt magistrații Judecătoriei Hunedoara. Motociclistul susține că polițiști din municipiul Hunedoara l-au amenințat cu pistolul, l-au pus la pământ, l-au încătușat și
l-au condus la sediul Poliției unde l-au ținut 3 ore, întrucât a condus pe drumurile publice motocicleta pe care nu avea montată plăcuța de înmatriculare. În replică, polițiștii au susținut că au somat verbal conducătorul motocicletei, iar pentru a se asigura că acesta nu fuge în urma somației au scos pistolul din teacă, fără a-l dezasigura și încărca, solicitându-i să se pună pe burtă. Aceștia l-au imobilizat, l-au încătușat și l-au transportat ulterior la sediul poliției pentru identificarea și întocmirea documentelor de constatare. Judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul Hunedoara a declinat competenţa de soluţionare a plângerii în favoarea Judecătoriei Hunedoara, soluția fiind definitivă. (M.Gânju).