„Cupa Cetății” la gimnastică aerobică
La finalul acestei săptămâni, Sala Sporturilor din Deva va găzdui o nouă ediție a tradiționalei competiții de gimnastică aerobică, „Cupa Cetății”.
Ediția din acest an, cea cu numărul 24 , deschide sezonul competițional în România iar la startul întrecerilor de la Deva și-au anunțat prezența circa 120 de sportivi din 16 cluburi din țară. Vor fi prezenți, de asemenea, și componenții loturilor naționale de gimnastică aerobică, seniorii și juniorii, toți aflați în pregătire centralizată pentru Campionatele Mondiale care se vor desfășura anul acesta la Guimareas în Spania, la mijlocul lunii iunie.
Revenind la competiția de la Deva, care este organizată de cei de la Liceul cu Program Sportiv Cetate în parteneriat cu Federatia Română de gimnastică, menționăm că organizatorii se bucură de sprijinul Primăriei municipiului Deva și al Inspectoratului Școlar Județean, instituții care au pregătit premiile pentru cei care vor urca pe podiumul de premiere la ediția din acest an.
Vineri, 8 aprilie, este programată sesiunea de acomodare, sâmbătă, 9 aprilie, între orele 9 și 18 este programată prima reuniune din acest concurs iar duminică de la ora 9 la ora 14 cea de a doua reuniune și festivitatea de premiere.
Intrarea la aceste întreceri este liberă, precizează organizatorii.