BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI
Vorbesc gurile rele pe la noi că un consilier de-al unui șef din zonă a pe făraș, după ce omul și-a permis să critice partidul din care face parte șeful său. Cârcotașii au aflat că scandalul e cât casa din cauza neobrăzatului de care vorbim, iar furia colegilor de partid stă să explodeze. Zvonerii nici nu mai știu ce să spună mai întâi, că omul nostru are zilele numărate în funcția respectivă, sau că îl așteaptă zile grele de acum încolo, din cauza curajului său nebun.
Povestesc cârcotașii prin zonă că imediat după ce a revenit într-o instituție, un personaj de pe la noi, și-a reluat vechiile obiceiuri. Cică omul nostru a aruncat tot ce era în biroul precedesorului său, a igienizat și apoi și-a adus lucrurile sale, cică doar arme, de toată lumea se sperie când intră în biroul acestuia. Zvonerii au aflat că respectivul vrea să arate, în acest mod, că poate oricând să se răzbune pe cei care i-au făcut rău și
i-au pus piedici pentru ca el să ajungă pe funcția cu pricina.