Record de vizitatori la Sarmizegetusa Regia
Debut excelent în sezonul cald pentru Sarmizegetusa Regia.
Peste 1.000 de persoane au vizitat capitala Daciei preromane în weekend-ul care a trecut. Surpriza pregătită celor care au ales această destinație de 1 mai a inclus tururi ghidate gratuite, iar turiștii s-au bucurat și de program prelungit în sit, astfel că până la finalul lunii septembrie cei care vor să descopere locul unde s-au scris primele file din istoria noastră pot vizita Cetatea Sarmizegetusa Regia între orele 09:00 și 20:00. (A.N.)