Uricani: Sprijin pentru biserici
Magdalena Șerban
Unul dintre obiectivele cu care orașul Uricani se mândrește este biserica cu hramul Adormirea Maicii Domnului, ridicată pe dealul din spatele parcului de lângă poștă. Dar, ca orice lăcaș ce implică activitate constantă, generează și cheltuieli pe măsură, mai ales în sezonul rece. Iar cum un om harnic, vara își face sanie, principiul va fi aplicat și de conducerea locală.
Vor să ajute
Deoarece pe timpul iernii, factura la gaz în cazul acestui lăcaș sfânt a ajuns la 8.000 de lei într-o singură lună, date fiind scumpirile înregistrate la utilități, administrația publică din Uricani și-ar dori să dea o mână de ajutor care să nu constituie doar un simplu sprijin financiar, ci să producă efecte pe termen lung. Așadar, primarul Dănuț Buhăescu (foto) a propus modificarea sistemului de încălzire actual al bisericii, în scopul reducerii costurilor, prin instalarea unor pompe de căldură acționate de panouri fotovoltaice. „În primul rând, parohia trebuie să obținută o suprafață de teren lângă biserică, pe care să fie amplasate panourile fotovoltaice. Părintele va trebui să caute înțelegere și disponibilitate printre vecinii de loc. Lucrurile trebuie să se miște repede, astfel încât să rămână timp și de concretizare a proiectului. Sunt convins că și alte așezăminte bisericești se confruntă cu aceeași problemă. Depinde foarte mult și de câte slujbe se țin. Dacă o biserică, e folosită doar duminica, e una, iar dacă oficierea slujbelor are loc frecvent, e alta. Oricum, iarna, lăcașul trebuie încălzit în mod constat, diferența fiind atunci când vin enoriașii și trebuie ridicat nivelul temperaturii pentru a se asigura condiții confortabile de rugăciune. Adică asta înseamnă consum de gaz. Bineînțeles, la vremea când această frumoasă biserică a fost proiectată și s-a stabilit ca încălzirea să se facă pe gaz, nimeni nu putea anticipa că prețurile vor urca în asemenea hal și vor veni crize de acest gen”, a explicat edilul-șef din Uricani, Dănuț Buhăescu. Legat de alocările bugetare prevăzute și pentru alte lăcașuri, ele au adresabilitate vastă, nu doar pentru partea ortodoxă, ci pentru toate cultele religioase care au solicitat un pilon de susținere în diferite demersuri. ,, Sigur, ca pondere, atât din punct de vedere al construcțiilor (mai multe și mai mari) cât în mod special al enoriașilor, ortodoxia este preponderentă. Asta nu înseamnă că nu îi ajutăm și pe ceilalți. De altfel, urmează să contribuim pentru ca în perioada următoare să înceapă construcția unei biserici mai micuțe, romano-catolice. Apoi, la biserica veche vor fi mai multe lucrări și vom participa anual, după cum putem. Dumnezeu să ne țină sănătoși pe toți și să ne ajute în înfăptuirea cât mai multor obiective pentru comunitate. Doamne ajută!”, a încheiat edilul local.