Salvată de polițiști din mâinile soțului agresiv
Doi agenți din cadrul Poliției Hunedoara au observat pe o stradă din municipiu că femeia este abuzată de un bărbat și au intervenit pentru stoparea conflictului.
Au aflat de la victimă că individul care a agresat-o este chiar soțul ei, iar incidente de acest fel s-au mai întâmplat și în trecut. Femeia a fost consiliată pentru a obține un ordin de protecție iar bătăușul s-a ales cu dosar penal. ”În data de 22.07.2022, a fost agresată şi trasă de păr pe stradă de către pârât, în ajutor i-au venit doi agenţi. După ce a ajuns acasă a fost din nou agresată de către pârât, a strâns-o de gât, a împins-o în pat şi s-a năpustit asupra ei, ea fiind cu fetiţa lor în braţe. A fost lovită cu cotul (n.r. -fetița celor doi), iar ei i-a fost pusă o pernă pe faţă ca să nu ţipe. În timp ce ţipa, a reuşit să scoată fetiţa dintre ei, care s-a speriat foarte tare şi nu se mai putea opri din plâns”, arată victima în cererea adresată instanței de judecată prin care cere protecție. Bărbatul acuzat a recunoscut că a existat o ceartă, că a ridicat tonul şi că din această cauză au intervenit în conflictul lor doi agenţi de poliţie. A recunoscut că și-a abuzat verbal soția și, în prezenţa fiicei lor minore şi că acest fapt a speriat-o pe minoră, dar nu a recunoscut că ar fi bătut-o pe femeie. Instanța din cadrul Judecătoriei Hunedoara, după analizarea probelor, a admis cererea victimei și l-a obligat pe agresor să păstreze o distanţă minimă de 100 de metri faţă de ea și fiica ei timp de jumătate de an. (M. Gânju).