Politica si administratie

„Drumul Pãdurenilor” a intrat în modernizare

Adriana Năstase

Ieri, după-amiază, la Lunca Cernii, au demarat lucrările de modernizare ale drumului judeţean, în lungime de 30,28 de kilometri, care face legătura între mai multe localităţi hunedorene din Ţinutul Pădurenilor şi limita cu judeţul Caraş-Severin.
Acest proiect, a cărui valoare se ridică la 105,37 milioane lei, se realizează cu fonduri nerambursabile, obţinute de Consiliul Judeţean Hunedoara în cadrul Programului Operaţional Regional (POR). Investiţia urmează să se finalizeze în trei ani şi trei luni.
“Obiectivul proiectului este legat de îmbunătăţirea legăturilor între judeţul Hunedoara şi restul Regiunii Vest şi asigurarea unei alternative de conectare la drumurile naţionale şi la reţeaua TEN (E 79 şi E68-Coridorul Pan European IV). Odată finalizate lucrările de modernizare, drumul judeţean amintit va contribui la facilitarea schimbului de mărfuri şi la creşterea mobilităţii forţei de muncă în judeţul Hunedoara şi în Regiunea Vest”, a declarat Mircea Ioan Moloţ, preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, prezent, alături de primarii comunelor Lunca Cernii şi Teliuc, de alţi reprezentanţi ai autorităţilor locale, la deschiderea lucrărilor.
Constructorul va lucra într-o zonă muntoasă, în care va reface infrastructura rutieră şi va lărgi partea carosabilă a drumului care trece prin localităţile Teliucu Inferior-Topliţa-Dăbâca-Lunca Cernii de Sus-Gura Bordului-limita cu judeţul Caraş-Severin. În cadrul lucrărilor, vor fi înlocuite cinci poduri şi vor fi construite sau modernizate peste 100 de podeţe. Pe marginea drumului vor fi plantaţi 650 de arbori.

6 comentarii la „„Drumul Pãdurenilor” a intrat în modernizare

  • SI , CINE A CASTIGAT LUCRAREA ?
    DRUPO CUMVA ?!
    NU DE ALTA DAR CAMPANIA ELECTORALA SE APROPIE CU PASI REPEZI …MOLOT STIE …

  • E curios ca pe marginea unui drum din tinutul padurenilor se vor planta 650 de arbori. Probabil sunt arbori generici, in realitate fiind vorba de pruni care sunt folositori si la altceva decat sa te opresti cu masina in ei.

  • LUCREAZA SI LUCREAZA BINE , FREDY DRAGA , SI PENTRU MAI CINE ?
    DAR SA STII CA NU A INVENTAT DRUPO ASFALTUL .MAI SUNT MULTI CARE LUCREAZA ,POATE CHIAR MAI BINE , DAR NU AU „VASELINA” NECESARA PENTRU ANUMITE „PORTI” . DIN PACATE , INCA , LEGEA ACHIZITIILOR PUBLICE LASA SUFICIENT SPATIU DE MANEVRA „BAIETILOR DESTEPTI” CARE AU REUSIT SA-I „UNGA” PANA SI PE JUSTITIARII LUI VADIM ALA JUSTITIARU CARE BAGA TOTI MAFIOTII LA PUSCARIA LUI DE LA BUFTEA
    ASA CA , FREDY DRAGA . . .

  • molot e singurul care plateste asfaltarile pe hartie, dar in realitate nici punct de asfalt nu e…

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura