Un bărbat a căzut într-un pârâu din Petroşani şi a murit
Un bărbat de 60 de ani, din Petroşani, a decedat, ieri, după ce a căzut în albia pârâului Maleia de la o înălţime de 4 metri, medicii legişti urmând să se pronunţe asupra cauzelor decesului, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Hunedoara.
Poliţiştii care au ajuns la locul incidentului au reuşit, în urma primelor cercetări, să stabilească identitatea persoanei decedate şi faptul că ar fi căzut în părâul Maleia. Cadavrul victimei a fost ridicat şi transportat la Serviciul Judeţean de Medicină Legală Hunedoara în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cauzelor care au dus la decesul bărbatului. În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar de cercetare penală pentru ucidere din culpă. (A. N.)