Cabinete medicale modernizate
Magdalena Șerban
Potrivit DSP Hunedoara, 40 de cabinete ale medicilor de familie din județul Hunedoara au fost preselectate pentru finanțare prin Programul Național de Redresare și Reziliență. Printre acestea se află și cel care deservește comunitatea din Ghelari.
Timpul poate schimba lucrurile
În baza eligibilității câștigate, doctorii de familie din localitățile Balşa, Geoagiu, Aninoasa, Dobra, Boşorod, Vaţa de Jos, Vălişoara, Baru, Ghelari, Pui, Certeju de Sus, Baia de Criş, Romos, Râu de
Mori, Densuş, Rapoltu Mare, Teliucu Inferior, Buceş, Romos, Veţel, Gurasada, Orăştioara de Sus, Bucureşci, Sălaşu de Sus, Uricani, Crişcior, Peştişu Mic, Sarmizegetusa, General Berthelot și Băiţa vor putea să reabiliteze, să doteze și să modernizeze cabinetele de asistență medicală primară cu facilități de screening, diagnostic precoce și monitorizare a pacienților cronici. Cât privește partea de dotare, aceasta implică aparatură de laborator de tip ”point of care”, echipamente medicale precum electrocardiograf, ecograf, mobilier medical și instrumentar medical. De asemenea, vor fi alocate fonduri pentru renovarea clădirii, cu scopul conformării la normele igienico-sanitare și al creșterii eficienței energetice. Este important de amintit că rata de finanțare este una maximă, adică de 100%, ceea ce semnifică faptul că nu este necesară contribuție proprie din partea aplicantului. ,, Este o formulă care pe de o parte face mult bine, dar pe de altă parte nu le garantează cetățenilor că medicul de familie care beneficiază de o asemenea investiție finanțată din sursă externă nu va dori ca peste doi ani, de exemplu, să plece în altă parte sau să se retragă, pur și simplu. Va rămâne cu dotările și tot ce s-a investit, iar oamenii vor rămâne cu ochii în soare. Cred că ideal ar fi fost să se găsească o altă soluție, una conformă cu realitatea din sistemul medical românesc, mai ales cel din mediul rural. Cel mai bine era ca finanțările acestea să fie atribuite pentru comunități, în mod direct, astfel că indiferent dacă un medic stă cinci luni sau cinci ani în locația respectivă, dispensarele să poată fi date în folosință celor care vin. Și noi, ca autoritate publică, ne-am încercat norocul cu dispensarul local ce trebuie modernizat, însă de la CNI nu se mai știe nimic. Ne vom reorienta cu documentația prin accesarea altei axe, cea care vizează reabilitarea clădirilor. În concluzie, era bine ca sprijinul să se ofere nu unor privați (cabinetele medicale nu aparțin statului), ci comunităților. În momentul în care medicii se schimbă, oamenii au de suferit. Câți sunt cei care dețin mașini ca să-și permită să se deplaseze pe la spitalele din jur și câți sunt cei bolnavi, greu deplasabili și fără mijloc de transport (autoturism) ori copii și nepoți care să-i ducă/aducă? S-a făcut oare un calcul?”, a subliniat Iancu Emerson Toma (foto), primarul din Ghelari. Potrivit edilului, la ora actuală, serviciul medical local e asigurat de o doctoriță de familie care a achiziționat fostul spital de aici.