Funcționara care a divorțat în fals doi soți, achitată
Fosta angajată a Primăriei Aninoasa fusese condamnată de Judecătoria Petroșani la închisoare cu suspendare, însă a făcut apel la sentință și a cerut să fie achitată pentru că a intervenit prescripția.
Din lipsă de timp
Totul a ieșit la iveală după ce un localnic s-a dus la Primăria Aninoasa și a descoperit că un funcționar l-a „recăsătorit” cu fosta consoartă. Omul divorțase printr-un acord încheiat în fața ofițerului de stare civilă de la Primăria Aninoasa, dar funcționarul a emis un certificat de divorț fals și și-ar fi băgat în buzunar taxa de 500 de lei. Bărbatul divorțase de ceva ani și și-a găsit o nouă iubită cu care a decis să-și refacă viața. A mers cu ea la primărie să depună actele de căsătorie, dar după câteva zile a fost chemat la instituție pentru a i se aduce la cunoștință că este deja căsătorit. Omul a rămas cu gura căscată, dar cum nu se putea face nimic a fost obligat să se ducă la judecată. Localnicul a prezentat actele de divorț pe care le avea, moment în care cei din primărie și-au adus aminte că o angajată falsificase foarte multe documente și i-au comunicat că „certificatul de divorț” este fals. Funcționara a fost trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual. Judecătoria Petroșani a condamnat-o pe fosta angajată a Primăriei Aninoasa la 10 luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual. Instanța a amânat aplicarea pedepsei de 10 luni închisoare pe un termen de supraveghere de 2 ani.
Fapta s-a prescris
Fosta angajată a Primăriei Aninoasa și-a recunoscut fapta, arătând că în anul 2015 avea calitatea de ofiţer de stare civilă în cadrul Primăriei Orașului Aninoasa. Referitor la dosarul de divorț întocmit, a precizat că după ce a primit documentele a omis să le înregistreze în evidenţele de la starea civilă. Fiindu-i teamă să nu fie reclamată a întocmit în fals certificatul de divorţ şi i-a atribuit număr fals. A doua zi le-a înmânat celor doi foşti soţi certificatul de divorţ conţinând date false. Inculpata a menţionat că a procedat în acest fel deoarece nu mai avea timpul fizic necesar să refacă toate actele. Parchetul de pe lângă Judecătoria Petroșani a solicitat condamnarea inculpatei la o pedeapsă majorată peste limita minimă, urmată de suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate. Funcționara a cerut încetarea procesului penal ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale, precizând că nu solicită continuarea procesului iar Curtea de Apel Alba Iulia a stabilit că termenul s-a împlinit în 27.10.2020 și a încetat procesul penal faţă de inculpată. (M.Gânju)