A uitat ușa apartamentului deschisă și a plecat în Italia
O femeia din municipiul Petroșani a reclamat că locuința sa a fost spartă de hoți, iar din interior i-au fost furate mai multe bunuri.
Păgubita le-a spus polițiștilor că muncește în Italia, iar apartamentul este nelocuit și de el se îngrijește sora ei. În urma cercetărilor făcute la fața locului, anchetatorii au descoperit că nu sunt urme de forțare a ușii ori ferestrelor, iar singura modalitate prin care hoții au intrat este ușa lăsată neîncuiată. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru infracțiunea de furt însă n-au reușit să-i prindă pe hoți. (M.Gânju)