Mărtinești: Despre investițiile accesate în 2022, numai de bine!
Magdalena Șerban
Sărbătorile vin cu vești bune la Mărtinești, atât pentru cei mici cât și pentru restul comunității. Aici, tradiția jocului călușarilor nu are oprire, iar satisfacțiile investiționale încununează finalul de an.
De la cifre, la mulțumire administrativă
„Recent, am fost prezenți cu cetele noastre de călușari la festivalul de la Orăștie, iar în rest, cei din Mărtinești și Dâncu Mare îi vor putea admira, ca în fiecare an, cu prilejul sărbătorilor. Totodată, în următoarea perioadă vom dărui circa 50 de daruri (elevilor din ciclul primar), în cadrul serbării pe care o vor face în 21 decembrie, la căminul cultural din Mărtinești. Vine Moș Crăciun, ne-a anunțat. Vor fi alături părinți, bunici, toți cei care vor să se bucure se atmosfera praznicului creștin. Este un mic gest pe care noi, ca administrație publică locală, îl realizăm an de an, indiferent de grijile sau apăsările bugetare. Iar dacă tot am adus în discuție, concluzia pentru 2022 este că a fost un an cu multe suișuri și coborâșuri de ordin fiscal. Toată lumea speră la mai bine. Avem proiecte foarte valoroase, accesate pe axe precum Anghel Saligny și Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), așa că așteptăm să le punem și în practică. Nu demult, prin Compania Națională de Investiții (CNI) am depus un proiect ce vizează reabilitarea și modernizarea căminului cultural din satul Jeledinți și altul pentru amenajarea unui teren mare de fotbal în localitatea Dâncu Mare. Avem un teren cu covor sintetic, dar e micuț. Plus că am depus prin Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) documentația pentru a primi finanțare în vederea achiziționării unei autoutilitare. Vom avea și noi o contribuție de la bugetul local, pe lângă fondurile europene prevăzute pe această componentă investițională. Deținem un buldo la primărie, dar nu e suficient. E necesar pentru serviciul public de gospodărire comunală, pentru a executa diverse lucrări edilitare”, a afirmat primarul din Mărtinești, Adinel Ioan Botescu (foto). Acesta a mai anunțat că taxele pentru 2023 nu vor suporta majorări, ci doar vor fi actualizate la rata inflației, deci cu indicele prevăzut de lege.