Colindele vor răsuna la Vălișoara: Asta-i casa cea frumoasă
Magdalena Șerban
Unii edili și-au înțeles perfect menirea, pe lângă rolul administrativ mai având unul nescris, și anume acela de a promova patrimoniul local și de a duce mai departe tradițiile și datinile străbune. La Vălișoara, asta se va întâmpla în următoarea perioadă.
Sărbătoare pentru toți
,, Pentru a intra în frumoasa atmosferă a sărbătorilor, vă așteptăm cu mare drag la spectacolul de colinde și obiceiuri Asta-i casa cea frumoasă, realizat cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara și al Centrului de Cultură și Artă al Județului Hunedoara. Evenimentul va avea loc la Căminul Cultural din satul Vălișoara, în data de 21.12.2022, cu începere de la ora 18:00. Cred că orice conducere publică locală, dincolo de eforturile majore pe care le face pentru a câștiga investiții pe diverse axe de finanțare (deci a atrage cât mai mulți bani europeni și guvernamentali pentru materializarea proiectelor), de a asigura o bună funcționare a instituției administrative și de a dezvolta comunitatea în fruntea căreia se află, ar trebui ca în fiecare an să celebreze Crăciunul împreună cu oamenii locului. Așa că vă invit să ne bucurăm de un program artistic care îi va reuni pe apreciații interpreți Ciprian Roman, Ovidiu Olari, Cristian Fodor, Bogdan Toma, Valentin Crainic, Eugen Pistol, Mihai Petreuș, Nelu Ban Fântână, Denisa și Diana Neag, Liliana Munteanu, Oana Rus și Lorena David, cu participarea Ansamblului Folcloric Profesionist Drăgan Muntean. Coregrafia îi aparține lui Cătălin Bălan, iar dirijor va fi prof. George Cîlțea. Bineînțeles, vor evolua și grupuri de colindători din comuna noastră, nelipsind talentul muzical pe plan local. Ne-am bucura să ne fiți alături”, a transmis primarul din Vălișoara, Camelia Bedea (foto). Nici copilașii nu sunt neglijați, Moșul urmând să le aducă darurile în cadrul serbării pe care o vor face în 22 decembrie. Iar celor care nu vor veni la manifestare, pachetele le vor fi duse acasă. Cert este că nimeni nu rămâne fără cadou.