Atelierul lui Moș Crăciun, din nou, un mare succes
Atelierul lui Moș Crăciun de la Biblioteca Județeană, din Deva este iar la mare căutare. Copiii, cu mânuțele lor gingașe, au reușit să facă lucruri minunate, pe care le-au expus la târg. Moșul este mândru de ei!
Un strop de lumină
„Zilele care preced Sfânta Sărbătoare a Nașterii Domnului reprezintă o perioadă de emoționantă așteptare pentru noi toți. Emoția și nerăbdarea copiilor, însă, cresc pe măsură ce Crăciunul e tot mai aproape, pe măsură ce călătoria lui Moș Crăciun încărcat de daruri se apropie de sfârșit. Bucuria acestei așteptări copiii o exprimă în variate moduri, unul dintre ele fiind plăcerea de a dărui, de a aduce un strop de lumină în ochii celor dragi. Așa a luat naștere originalul Atelier al lui Moș Crăciun pe care Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara și în parteneriat cu Colegiul Național „Decebal” din Deva, l-a amenajat și în acest mijloc de decembrie în curtea bibliotecii județene”, a spus Sebastian Bara, managerul Bibliotecii Județene.
Ingenioși
„Ca orice atelier care se respectă, și acesta a avut meșteri îndemânatici care și-au pus talentul, imaginația și generozitatea în realizarea de obiecte diverse care să simbolizeze în primul rând farmecul Crăciunului. Mâinile pricepute ale elevilor (de la cei mai mici, din clasele pregătitoare, până la cei de clasa a VIII-a) de la Colegiul Național „Decebal” etalează timp de trei zile pe numeroasele standuri din curtea bibliotecii obiecte delicate create din lemn, material textil, hârtie, sticlă, plastic etc. Fiecare obiect ieșit din mâinile micilor meșteri a fost creat cu ingeniozitate, cu migală, cu multă imaginație, cu gust artistic. Numeroșilor vizitatori ai acestei expoziții sui generis nu le va fi deloc ușor să aleagă între globuri, îngerași, clopoței, steluțe, oameni de zăpadă, baghete magice, brăduți de Crăciun, jucării, mici tablouri, împletituri, piese textile, obiecte de tot felul care toate dau naștere unei atmosfere pline de emoție care îi va bucura pe toți cei care au venit și vor veni la Atelierul lui Moș Crăciun”, a adăugat Sebastian Bara. (A.N.)