Sport

KARATE. Mici, dar curajoși!

Toți tinerii sportivi din cadrul clu­bului de karate tradițional ACS Ronin, din Deva, s-au aflat recent, în fața unuia dintre cele mai importante exa­mene din viața lor sportivă.
Plini de energie, cu un bagaj tehnic și fizic foarte bun, micii karateka au reușit să promoveze examenul de kyu (grad). După un an de antrenamente intense sub îndrumarea celui care este sensei Mircea Popa (maestru emerit al spor­tului, centura neagră – 6 dan), tinerii spor­tivi deveni au susținut probele de kihon, kata, kumite și pregătire fizică. Bucuroși de faptul că activitatea spor­tivă nu mai este condiționată de res­tricțiile impuse de pandemia de Covid-19, micii sportivi sunt motivați acum să își dovedească valoarea în cadrul com­petițiilor care se vor organiza la nivel național și internațional. Felicitări tutu­ror sportivilor și cu precădere, sportivei Alba Mihaela Elena, care a obținut, la doar 16 ani, centura neagră.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura