S-a întâmplat! Casa de Cultură din Hunedoara, redeschisă publicului
Ieri s-a redeschis Casa de Cultură din municipiul Hunedoara, după ce aceasta a fost reabilitată. Momentul a fost sărbătorit cu un spectacol, de fapt, două, folcloric extraordinar, prezentat de Iuliana Tudor.
Clădirea a fost închisă în urmă cu șapte ani, pentru restaurare, lucrare finanțată de Consiliul Județean Hunedoara. După câțiva ani, contractul cu constructorul a fost reziliat, iar în urmă cu doi ani s-a pornit, din nou, refacerea Casei de Cultură. Întreaga clădirea a fost reabilitată. Din 2015, clădirea din Hunedoara a rămas închisă, iar din vara anului 2020 a intrat în reabilitare. Proiectul de restaurare finanțat în cea mai mare parte de Consiliul Județean Hunedoara, a fost estimat la peste 16 milioane de lei.
Casa de Cultură din centrul civic Hunedoarei a fost construită la mijlocul anilor ’50. Imobilul a fost ridicat
după proiectul arhitectului Nicolae Porumbescu şi după modelul „Casei de cultură Înfrăţirea între popoare” din Bucureştii Noi, proiectată de acelaşi arhitect. Se pare că arhitectul s-a inspirat după clădirea teatrului Balșoi (foto jos), din Moscova. Sub Casa de cultură din Hunedoara se află o reţea de buncăre, care putea găzdui circa 200 sute de oameni. (A.Năstase)