Se mulțumesc cu Liga a III-a
Retezatul Hațeg s-a reunit recent, iar obiectivul declarat este de a se menține în eșalonul trei al fotbalului românesc. În acest sens, sunt foarte multe noutăți în lotul pe care îl va pregăti în continuare Dan Bone.
Nucleul de bază
Au primit dezlegare pentru a se transfera la alte formații jucătorii Prodea, Trif, Pau, Ifrim, Chelariu, Schuster, Stan, Mușa şi au fost aduşi în lot alți opt fotbaliști. Este vorba despre Adrian Marinca (22 de ani, ex CSM Deva), Nicu Popescu (21 de ani, ex Progresul Ezeriș), Alexandru Marcu (22 de ani, revenit din Austria, fost la Corvinul), Eduard Lazăr (18 ani, ex CSM Deva), Sebastian Ion (17 ani, ex. Corvinul), Alexandru Predică (17 ani, ex Corvinul), Ionuț Selagea (17 ani, ex Jiul) și Eduard Florescu (28 de ani, revenit din ligile inferioare din Anglia). În perioada următoare sunt așteptați doi jucători din Uganda – pentru care se speră să se rezolve actele la timp – și sunt discuții pentru unul sau doi juniori. Lotul cu care echipa va evolua în partea secundă din campionat păstrează în mare parte nucleul de bază al echipei – Lupulescu, Buzducea, Pițigoi, Pușcă, Ardeleanu, Țuligă, Mazilu, Popesc. În programul de pregătire au fost stabilite câteva meciuri amicale,cu CSO Ocna Mureș (28 ianuarie și 8 februarie), CSM Jiul Petroșani (11 și 18 februarie) și cu CSO Metalurgistul Cugir (25 februarie și 4 martie).
Și-au luat portar nou
La liderul din seria a IX-a, adică la CS Hunedoara, pe lângă jucătorii transferați deja (Curtean, Silva Elton și Blickling), în lotul echipei a fost adus și Cristian Blaga (foto). Acesta este un portar de 18 ani (născut în 2004) la Satu Mare, produs al clubului Primavera Satu Mare. Blaga a trecut la UTA (cu care a fost vicecampion național la U-17), apoi la Crișul Chișineu Criș și CSA Steaua, de unde a venit sub formă de împrumut. „Sunt mai mult decât bucuros de aceste transferuri, aici aveam nevoie – și pe teren și în vestiar – de jucători cu experiență. Poate că ne-a lipsit tocmai acest aspect anul trecut, la barajul de promovare. Acum presiunea este pe mine, trebuie să le găsesc locul în echipă tuturor jucătorilor de valoare, dar este un tip de presiune pe care și-l dorește orice antrenor. Vom face și un cantonament, avem perfectate 11 jocuri amicale, și cu echipe din Liga a doua, și cu adversari puternici din Liga a treia. Important este să ajungem la meciurile din campionat cu întreg lotul valid”, a declarat antrenorul Florin Maxim (foto) la reluarea pregătirilor.
Echipa hunedoreană a disputat marți, 24 ianuarie, un joc-școală „în familie”, cu echipa secundă a clubului.