Bugetul general al municipiului Deva a fost adoptat. Investiţiile reprezintă peste jumătate din sume
Adriana Năstase
Consilierii locali au aprobat, ieri, bugetul general consolidat al municipiului Deva pe anul 2023, valoarea acestuia fiind de 561,83 milioane lei, echivalentul a 114,19 milioane euro.
Fonduri nerambursabile
Potrivit administraţiei locale, cheltuielile cu investiţiile prezintă 54,11 la sută din bugetul general pe anul în curs, prioritate la alocarea fondurilor având proiectele cu finanţare nerambursabilă şi proiectele de investiţii aflate în derulare.
„Proiectele de investiţii finanţate din fonduri europene nerambursabile acoperă o plajă mare de domenii gestionate de Primăria Deva: clădirile şi dotările unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat, eficienţa energetică prin anveloparea blocurilor, mobilitatea urbană şi infrastructură socială. Administraţia publică locală are ca obiectiv principal creşterea calităţii vieţii în municipiul Deva, în domenii cum sunt educaţia, sănătatea, infrastructura, mediu, transport în comun, spaţii verzi, asistenţa socială şi altele. Le mulţumesc tuturor consilierilor locali care au votat bugetul general şi care au înţeles necesitatea şi importanţa investiţiilor în municipiul Deva”, a declarat primarul municipiului, Florin Oancea.
Conform datelor oficiale, principalele domenii de dezvoltare şi ponderea lor în bugetul general sunt cele de locuinţe, servicii şi dezvoltare publică, pentru care au fost alocaţi 90,79 milioane lei (16,9 la sută din bugetul municipalităţii), învăţământul, care primeşte 88 milioane lei (16,46 la sută din bugetul general), în timp ce pentru transporturi au fost alocate fonduri în sumă de 116,27 milioane lei, adică 21,73% din total sume.
Activităţile culturale, de recreere şi religie vor primi 63,52 milioane lei (11,87 la sută din total buget), iar asistenţa socială va beneficia de o sumă de 71,99 milioane lei (13,46 la sută din total buget general).
Bugetul general al municipiului Deva pe anul 2023 este mai mare cu 27,46 la sută faţă de bugetul iniţial al anului precedent.