Răzmeriță în Asociația Comunelor din județ. Se cere demisia conducerii
Sorina Popa
Primarul comunei Hărău, Lucian Albu Weber (foto), a demisionat din Consiliul Director al Asociației Comunelor din România, filiala județului Hunedoara, solicitând demisia conducerii acestei asociații.
De ce este supărat edilul șef din Hărău?
„De doi ani, nu am văzut să se rezolve problemele comunelor din județ. Nu s-a făcut nici un pas în față pentru aceasta. Din contră. Iar colac peste pupeză, s-a discutat de angajarea unui director al Asociației, lujcru care a fost respins. Nu s-au lăsat, au venit, cei din conducere și au pus din nou pe tapet angajarea directorului. Atunci, mi-am dat seama că ceva nu este în regulă aici. Am verificat situația Asociației și am aflat că, de doi ani, președintele Ovidiu Furdui (n.r.-primarul comunei Crișcior, președintele Asociației comunelor din județ) nu a dus documentele la instanță pentru validarea Consiliului Director, iar contul bancar al Asociației a fost gestionat de fostul primar Mircea Rovinar, care nu mai este președintele Asociației noastre. Ne-au mințit!. Token-ul bancar era folosit de un contabil și noi nu aveam habar de acest lucru. De aceea, am demisionat din Consiliul Director al Asociației Comunelor din județ. Și, de asemenea, solicit public demisia conducerii Asociației. Nu am cerut asta pentru că vreau să fiu eu președinte aici. Nu. Nu voi candida pentru funcția asta. Cine vrea să reprezinte cu onoare comunele din județul nostru, să o facă. Dar
nu pot tolera asemenea lucruri! Sunt și alți primari care au demisionat sau vor să demisioneze”, a declarat Lucian Albu Weber, primarul comunei Hărău.
Se pare că și primarii din Beriu, Bretea Română, Șoimuș, Teliucu Inferior au demisionat din Consiliul Director al Asociației Comunelor din județul Hunedoara.
Primarul din Lelese, Ciprian Achim, a declarat că încă nu și-a dat demisia din Consiliul Director al acestei structuri, dar analizează situația. Apoi, edilul șef din comuna Sântămăria Orlea, Dumitru Oprean, a spus că „eu sunt pentru normalitate”.
Contactat, primarul comunei Crișcior, Ovidiu Furdui, a declarat pentru MESAGERUL HUNEDOREAN că „acuzele aduse de primarul din Hărău nu sunt adevărate. De doi ani noi nu putem să facem o ședință a Consiliului Director, nu ne putem strânge, să discutăm problemele noastre. Mircea Rovinar nu are nici o calitate în Asociația comunelor din județ”.