Au modificat pedeapsa tânărului care și-a făcut cultură de cannabis într-o zonă de agrement
Suspectul se documentase temeinic legat de tot ceea ce ar fi putut constitui drog, astfel că a reușit să identifice și să recolteze și o serie de ciuperci care cresc în Masivul Parâng. Compușii acestor ciuperci dau efecte similare cu cele induse de LSD.
Toate informațiile necesare
Tribunalul Hunedoara l-a condamnat la 6 luni închisoare pentru deţinere de droguri de risc şi de mare risc în vederea consumului propriu. Instanța a dispus amânarea aplicării pedepsei iar procurorii DIICOT au atacat sentința.
Tânărul din Petroșani a fost prins după ce ofițerii S.C.C.O. Hunedoara s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că a achiziționat, în mai multe rânduri, în iarna anului 2020 și la începutul anului 2021 mai multe semințe de cannabis și aparatură specifică cultivării plantelor de cannabis de pe site-uri de specialitate din România. Suspectul și-a înființat o cultură ilegală indoor de cannabis, cu intenția ca, după recoltare să consume o parte din drogurile rezultate. Anchetatorii l-au monitorizat pe tânăr o lungă perioadă de timp și au descoperit că se documentase temeinic în legătură cu substanțele halucinogene. Așa se face că a identificat și recoltat din Munții Parâng- zona Pârtiei Slima, ciuperci care conțin psilocină și psilocibină, compuși care dau efecte similare cu cele induse de LSD și DMT. „Ciupercile culese le-a dus la locuința sa și le-a păstrat pentru consumul propriu. Din acestea a consumat uscate aproximativ 5 bucăți odată; imediat după consum, a perceput culorile ca fiind mai intense, dar consumul de ciuperci i-a provocat și durere de stomac”, a declarat bărbatul în fața anchetatorilor.
A aruncat drogul în vasul de toaletă
Tânărul avea în plan să realizeze o plantație de cannabis într-o zonă de agrement a municipiului Petroșani. Astfel, a adus pământ acolo, semințe, a săpat totul, pentru a da viață plantației de cannabis. „Aceste activități le-a desfășurat în jurul datei de 20.05.2021. La mijlocul lunii iunie 2021, inculpatul s-a deplasat la cultura de cannabis, pe care a udat-o și tratat-o cu substanțe fertilizatoare, iar la începutul lunii octombrie 2021 inculpatul a cules 7 plante de cannabis din cultura proprie, care aveau cca 1 metru. Inculpatul a menționat că a dus cele 7 plante la locuința sa, punându-le la uscat, iar din cultura de cannabis din zona ((Brădet)) au rezultat circa 200 de semințe de cannabis, pe care inculpatul le-a păstrat acasă, pentru o cultură viitoare”, se arată în dosar. Procurorii au cerut Curții de Apel Alba Iulia să dispună o pedeapsă mai aspră în cazul petroșăneanului. Aceștia au argumentat că în momentul în care polițiștii au descins la locuința sa, tânărul n-a deschis și fugise în baie unde a fost găsit aruncând drogurile în vasul de toaletă. Curtea de Apel Alba Iulia a dictat o agravare a pedepsei modificând prima sentință. Astfel, condamnarea cu amânare de 6 luni s-a transformat într-una cu suspendare, decizia fiind definitivă. (M.Gânju)