Actualitate

Opt case tradiţionale din Alun – „satul de marmură” vor fi reabilitate prin PNRR

Opt case tradiţionale din satul huned­o­rean Alun, cunoscut şi sub numele de „satul de marmură”, vor fi reabilitate şi introduse apoi într-un circuit turistic, în baza unui proiect în valoare de 2,98 mi­lioane lei, finanţat prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).

Într-un circuit turistic
Cele opt gospodării selectate pentru rea­bilitare au o vechime cuprinsă între 50 şi 100 de ani, sunt construite din lemn şi au fun­daţia din marmură, material care se gă­seşte din abundenţă în zonă pentru că la intrarea în sat se află o carieră de ex­ploatare a acestei roci. „Selecţia acestor case s-a realizat în urma unei vizite în teren împreună cu specialişti în arhitectură şi în do­meniul cultural, reprezentanţi ai Primăriei Bunila, ai proprietarilor şi ai Asociaţiei SalvaSat – care se ocupă de acest proiect”, a declarat ma­na­gerul de proiect Ioan Bârsan, din partea Asociaţiei SalvaSat. Potrivit acestuia, pro­pri­e­tarii caselor incluse în proiect se obligă să nu le înstrăineze între 5 şi 10 ani şi să permită fotografierea şi introducerea acestor gos­podării într-un circuit turistic mai amplu, alături de alte sate din ţară, prin Programul România Atractivă.
„Satul va intra astfel într-un circuit turistic alături de alte aşezări rurale din România cu arhitectură tradiţională. Va fi păstrat actualul drum de marmură care duce în sat, iar autorităţile locale au în plan să facă şi un drum paralel cu cel existent, pentru un acces mai uşor”, a explicat reprezentantul SalvaSat. (A.Năstase)

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura