Gura lumii

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că unii salariați de la o primărie din zonă dau tot timpul din gură și stau pe facebook aproape tot timpul cât sunt la muncă. Nu se dau mare pe Facebook când sunt în timpul liber, nu, pe banii con­tri­buabililor postează din oră în oră, semn că nu lucrează, altfel nu ar fi avut timp pentru asta. Dar, tot răul spre bine, că din postările respectivilor aflăm și noi cum stau oamenii cu gramatica. Adică prost, de parcă nu ar fi terminat respectivii nici măcar 8 clase. Nu­mai că, angajații cu pri­cina iau salarii babane, freacă menta și, mai rău, fac de rușine și partidul din care fac parte.

 

Spun gurile rele că o duduie care se iubește cu un edil de pe la noi nu se poate despărți de alesul inimii sale. Nu poate nici în ruptul capului! Așa că, omul nostru a revenit la sen­ti­mente mai bune și s-a întors în brațele edilului, mai ales că el nu este dintre cei zgâr­ciți și știe cum e să ai și familie și iubită. Potrivit cârcotașilor, el se descurcă mai bine de cât cred unii și a reușit până acum să o țină pe duduia noastră departe de privirile curioșilor, dar mai ales a adversarilor politici. Singura problemă este că femeii îi cam place să se laude și asta l-ar putea încurca foarte serios pe edil, poves­tesc zvonerii de ser­viciu.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura